Thank you Steve Jobs and R.I.P!

you will surely be missed…
GREAT JOB… MR. STEVE JOBS….


De ceva timp aveam pregătit discursul lui Steve Jobs susţinut la Universitatea Stanford în 2005 intenţionând să îl public pe blogul meu… Dar apoi m-am gândit că majoritatea dintre voi cu siguranţă îl cunoaşteţi.

Acum, având în vedere ce tocmai s-a întâmplat mă simt mai mult decât motivată să public acest discurs ca semn de mulţumire, deoarece unele lucruri pe care Steve Jobs le-a menţionat în acest discurs m-au ajutat enorm de mult să i-au o decizie foarte importantă în viaţa mea.

“Sunt onorat să fiu aici cu voi astăzi, la absolvirea uneia dintre cele mai prestigioase universităţi din lume. Eu nu am absolvit niciodată facultatea. Să fiu sincer, asta e cel mai apropiat moment de o absolvire, la care am participat. Am să vă spun 3 povestioare scurte din viaţa mea. Doar atât.

Despre unirea punctelor în viaţă

M-am lăsat de facultate după 6 luni, dar am rămas în campus încă 18 luni. De ce am renunţat? Totul a început înainte să mă nasc. Mama mea biologică era o tânără studentă care nu absolvise încă şi a decis să mă dea spre adopţie. Ea simţea că trebuie să fiu adoptat de o familie cu studii superioare, aşa că totul era aranjat ca familia unui avocat să mă adopte. S-au răzgândit în ultima clipă, pentru că doreau o fată. Aşadar, a fost sunată următoarea familie pe listă: “Avem un băieţel, îl vreţi?”. Nouă familie a spus “Sigur”. Părinţii adoptivi nu avea facultate, însă au promis că băiatul va avea una.

La 18 ani am ajuns la facultate. Una scumpa pe care se duceau economiile de o viaţă ale părinţilor mei. După 6 luni nu am văzut niciun rost în a merge la facultate, pentru că nu înţelegeam cum mă va ajuta să îmi dau seama cine sunt şi ce vreau să fac cu viaţa mea. Am decis să renunţ la facultate şi să sper că totul va fi în regulă. Atunci mă simţeam mic şi neajutorat, dar când mă uit în urmă îmi dau seama că a fost una dintre cel mai bune decizii ale mele. În clipa în care am renunţat la cursurile obligatorii am putut merge la cursurile care îmi plăceau cu adevărat şi care erau de la diferite facultăţi. Nu era totul frumos. Nu aveam camera în campus, aşa că dormeam pe podea în camera unor prieteni. Strângeam cutii de suc şi le vindeam pentru 5¢ ca să îmi cumpăr mâncare, iar în fiecare duminică mergeam 12 kilometri pe jos ca să mănânc o masă copioasă la templul Hare Krishna. Iubeam zilele de duminică.

Un curs care îmi plăcea foarte mult era cursul de caligrafie (era poate unul dintre cele mai bune din ţară). Am învăţat despre tipurile serif şi sans serif, despre variaţia spaţiului între litere şi care sunt lucrurile care fac un scris excelent. Mi se părea fascinant. Nimic din asta nu avea o aplicaţie practică în viaţa mea. Însă peste 10 ani, când lucram la designul pentru primul Macintosh, am reuşit să punem tot ce învăţasem atunci în arhitectura tipografica a Mac-ului.Dacă nu aş fi făcut cursul de caligrafie, Macintosh nu ar fi avut tipurile de font-uri şi posibilităţile de a scrie pe care le are acum. Şi cum Windows a copiat Macintos-ul, probabil niciun computer din lume nu ar fi avut! Evident, ar fi fost imposibil să unesc aceste puncte din viaţa mea înainte. Doar uitându-te în urma poţi uni punctele.

Aşadar, trebuie să ai încredere că, într-un fel, punctele se vor uni la un moment dat. Trebuie să crezi în ceva: intuiţie, destin, viaţă, karma, orice. Abordarea asta nu m-a dezamăgit niciodată şi a făcut toată diferenţa în viaţa mea.

Despre iubire şi pierdere

Am avut noroc, am aflat devreme ce vreau să fac în viaţă. Am pornit Apple în garajul părinţilor mei când aveam 20 de ani. În 10 ani, compania a crescut de la un garaj la o companie de 2 miliarde de dolari şi 4000 de angajaţi. De un an de zile lansasem Machintosh-ul, iar eu împlinisem 30 de ani. Apoi am fost concediat.
Cum poţi fi concediat dintr-o companie pe care ai fondat-o? Păi, când Apple era în creştere, am angajat pe cineva foarte talentat să mă ajute, şi pentru un an treaba a mers bine. Apoi viziunea noastră despre viitor a luat-o pe căi diferite şi astfel au apărut disensiunile. Când s-a întâmplat asta, comitetul director i-a ţinut partea, iar eu am fost dat afară. Munca unei vieţi întregi era pierdută. Voiam să mă retrag undeva departe, însă ceva nu mă lăsa. Încă îmi plăcea ce fac, îmi plăcea munca mea. Am fost respins, dar încă iubeam. Aşa că am decis să încep din nou de la 0. Atunci nu am înţeles, dar acum ştiu că a fi dat afară a fost cel mai bun lucru pentru mine. Greutatea de a fi o persoană de succes a fost înlocuită de uşurătatea de a fi începător din nou, mai puţin sigur pe lucrurile din jurul meu. Am intrat în cea mai creativă perioadă din viaţa mea.

În următorii 5 ani am întemeiat compania Next şi compania Pixar. Am cunoscut-o pe Laurene, care a devenit soţia mea. Am creat primul film animat pe computer şi am ajuns cel mai de succes studio de animaţie din lume. Apple a cumpărat Next, iar tehnologia pe care o dezvoltăm la Next este la baza companiei Apple astăzi. M-am întors la Apple, iar Laurene şi cu mine avem o familie minunată împreună. Nimic din astea nu s-ar fi putut întâmpla dacă nu eram dat afară de la Apple. A fost un medicament foarte amar, dar pacientul avea nevoie de el. Nu îţi pierde credinţa! Sunt sigur că singurul lucru care m-a făcut să merg mai departe a fost dragostea pentru ceea ce făceam.

Trebuie să descoperi ce iubeşti. Asta e valabil şi în muncă, şi cu oamenii. Munca va ocupa o mare parte din viaţa ta şi singurul fel de a fi cu adevărat satisfăcut este să ai realizări frumoase. Şi nu poţi avea realizări frumoase decât dacă IUBEŞTI ceea ce faci. Dacă nu ai găsit încă, continuă să cauţi. Nu te mulţumi cu puţin. Aşa cum se întâmplă cu toate problemele ce ţin de suflet, vei şti când vei găsi. Iar pe măsură ce anii trec, totul va deveni mai frumos. Să nu uiţi doar: nu te mulţumi cu puţin!

Despre moarte

Când aveam 17 ani, am citit ceva ce m-a impresionat profund: ”Dacă trăieşti fiecare zi ca şi când ar fi ultima, într-o zi sigur vei avea dreptate!”. Să ţin minte că voi muri a fost cea mai importantă unealtă pe care am avut-o ca să iau marile decizii în viaţă. Pentru că totul, toate aşteptările externe, toată mândria, toată ruşinea şi frica de eşec, toate dispar în faţa morţii, lăsând doar ceea ce este important cu adevărat. Să ţii minte că vei muri e cel mai bun mod de a evita capcana de a te gândi că ai ceva de pierdut. Eşti deja dezbrăcat. Nu există niciun motiv să nu îţi urmezi inima.

Acum un an am fost diagnosticat cu cancer. Am primit diagnosticul la 7,30 dimineaţa: aveam o tumoare la pancreas. Nici nu ştiam ce e ăla pancreas. Doctorii mi-au zis că sigur e unul din acele tipuri de cancer care nu pot fi tratate şi, prin urmare, aveam să mai trăiesc între 3 şi 6 luni. Mi s-a spus să merg să îmi fac ordine în treburi, pe limbajul doctorilor asta însemnând “o să mori”. În seara acelei zile mi s-a făcut o biopsie: mi-au băgat pe gât un endoscop, prin stomac şi intestine, până la pancreas, şi, cu un ac, au prelevat câteva celule din tumoare. Eu eram anesteziat, dar nevasta mea a spus că doctorii au început să plângă când s-au uitat la microscop. Era o formă foarte rară de cancer care se putea vindeca prin operaţie. M-am operat şi acum sunt în regulă. Ăsta a fost momentul în care am fost cel mai apropiat de moarte şi sper că asta să fie valabil încă câteva decenii. Acum, că am simţit pe pielea mea, pot spune nişte lucruri cu o mai mare certitudine decât când moartea era doar un concept pur intelectual.

Nimeni nu vrea să moară. Chiar şi oamenii care vor să ajungă în rai nu vor să moară ca să ajungă acolo. Şi totuşi, moartea e destinaţia tuturor. Nimeni nu a scăpat de ea vreodată. Şi aşa şi trebuie să fie, pentru că moartea este cea mai mare invenţie a vieţii. Agentul schimbării. Curăţă vechiul pentru a face loc noului. Acum, voi sunteţi noul, dar, în curând, veţi fi vechi şi veţi fi înlăturaţi. Îmi pare rău să fiu aşa dramatic, dar acesta e adevărul.

Timpul fiecăruia este limitat, nu îl consuma trăind viaţa altora. Nu te lăsa înregimentat, adică nu trăi după regulile altora. Nu lăsa zgomotul părerilor altor persoane să amuţească propria ta voce interioară. Şi, cel mai important, ai curajul să îţi urmezi inima şi intuiţia. Ele ştiu deja ce vrei să devii. Orice altceva e lipsit de importanţă.

Vă mulţumesc foarte mult.”

Anunțuri

2 gânduri despre „Thank you Steve Jobs and R.I.P!

  1. Citisem despre acest discurs acum cativa ani, 3 cred. Nu stiam ale cui sunt cuvintele pana acum vreo 6 luni cand am dat peste video, dupa am dat si peste o carte.

    Prima lectie mi s-a intiparit instant in minte.
    A treia e aproape intiparita, iar pentru a doua trebuie sa mai muncesc pentru a o intelege.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s