Recenzia mea despre cartea „Aleph” a lui Paulo Coelho

 Acum câteva zile am terminat de citit cartea „Aleph” şi acum că am puţin timp liber m-am gândit să scriu şi o recenzie.

Consider că în general, este greu să scrii recenzia unei biografii sau autobiografii. Atunci când astfel de cărţi menţin interesul cititorilor, aceasta este, de obicei, datorită faptului că autorul a trăit o viaţă interesantă. Nici o cantitate de scris inteligent nu poate acoperi o poveste plictisitoare. În cazul lui Coelho, el este un om care şi-a câştigat faima scriind un anumit gen de cărţi care au avut un succes fenomenal peste tot în lume, prin traduceri.

Acum, imaginaţi-vă o autobiografie a unei persoane care a trăit acum 500 de ani, o poveste de dragoste cu un sfârşit violent. O poveste care s-a oprit brusc. O poveste lăsată rezolvată. Apoi să ne imaginăm completând acea poveste azi. Aducerea unui punct culminant logic la ceea ce s-a întâmplat cu secole în urmă. Când povestea devine propria călătorie a lui Paulo Coelho, cartea pe care o scrie devine „Aleph”. Această carte este cel mai personal roman al lui de până acum.

Aleph ne îndeamnă să privim cu alţi ochi trecerea noastră prin această lume.

Am ajuns acolo unde vrem să fim?

Facem într-adevăr ceea ce ne dorim?

Coelho este foarte convingător în descrierea luptei sale spirituale. Sublinează multe din provocările cu care noi ne confruntăm.  Nu pare că domnim în regatul nostru, chiar dacă suntem de succes sau nu, suntem nefericiţi la un nivel profund. De fapt, uneori, nefericirea creşte datorită succesului, pentru că noi credem că succesul este cheia fericirii.

Coelho nu este fericit. Este unul dintre cei mai de succes scriitori de vârsta lui, are bani pentru a locui oriunde, are o căsnicie stabilă şi poate călători după cum are el chef. Dar îi lipseşte ceva. De aceea el trebuie să călătorească în străinătate pentru implementarea unei călătorii interne (în interiorul său).

Puternica îndoială spirituală din cuvintele lui provine din experienţele sale proprii din această viaţă. Dar aici el merge într-un nou teritoriu. El spune povestea călătoriei lui pentru a rezolva ceva dintr-o viaţă trecută. El porneşte într-o călătorie în Rusia cu trenul, 9288 de kilometrii de cale ferată Trans-Siberean. El este obligat să se deplaseze, în scopul de a se reînnoi şi să avanseze pe calea spirituală. El îl întălneşte pe Yao, un om fascinant de şaptezeci de ani de origine chineză, dar cu expunere la Brazilia şi Japonia, lucruri care îl fac un companion şi un translator perfect pentru Paulo. Dar este Hilal, tânăra rusoaică de origine turcă, care este iubirea  lung pierdută acum 500 de ani în urmă, pe care Coelho nu trebuie doar să o poarte cu el ci şi să înveţe de la ea, cea care îi va oferi oportunitatea de a se răscumpara pe el însuşi.

Povestea se concentrează pe relaţia care evoluează între Coelho şi Hilal, tânăra violonistă, care apare în faţa hotelului din Moscova unde este cazat Coelho.  „Ochii ei vorbesc despre dragoste şi moarte” şi ea susţine că se află acolo pentru a-l ajuta şi că trebuie să-l însoţească în călătoria lui.

La început o refuză, însă apoi convins de determinarea ei, acceptă ca ea să-l însoţească. Se pare că intuiţia ei era corectă. Într-adevăr există o legătură între ei. Împreună, în picioare, pe holul trenului, intră în Aleph, un loc în care toate punctele coincid. Coelho descoperă nevoia iertării din partea ei pentru un păcat care l-a comis împotriva ei într-o viaţă trecută.

Romanul prezintă ideaa de karmă şi trenul care îl duce pe Coelho într-un fel de descrieri ale călătoriilor sale în trecut.

Povestea este lungă şi complexă, însă descrisă în stilul uşor al lui Paulo Coelho. Chiar conceptul de „Aleph” – punct în Univers, care conţine toate celelalte puncte, prezente şi trecute, mari şi mici, se explică în termeni simpli, deşi se poate imagina numai experienţa de a fi în Aleph, care aduce trecutul îndepărtat în conştiinţa curentă. Există perspective deosebite oferite de către diferite persoane, inclusiv Yao, şamanul şi Hilal.

Aleph este o carte „greoaie” de citit. Dar pentru ca aceasta să funcţioneze asupra ta, trebuie să fii situat în partea dreaptă a minţii, la fel ca şi Paulo Coelho este necesar să ai un scop pentru a experimenta Aleph-ul.

Parcurgând această carte am înţeles că fiecare final ne dăruieşte oportunitatea unui nou început. Aleph ne învaţă că toţi indivizii, prin iertare, prin intermediul iubirii şi a căutării, avem oportunitatea să începem din nou, să ne naştem ca persoane şi ca indivizi.

Sincer, am rămas cu o impresie foarte bună asupra acestei cărţi. Probabil mi-a plăcut mult deoarece m-am regăsit oarecum în această poveste, făcând la rândul meu o călătorie asemănătoare pentru descoperirea de sine.

Acestea fiind spuse, Coelho este un scriitor foarte talentat şi arată lucrul acesta şi în „Aleph”.

Unele cărţi se citesc. Aleph se trăieşte.

Anunțuri

4 gânduri despre „Recenzia mea despre cartea „Aleph” a lui Paulo Coelho

    1. Ai dreptate, insa din ce spune el, isi iubeste mult sotia si e fericit din punctul acesta de vedere…si totusi in cartea aceasta are dorinte sexuale fata de o femeie care e alta decat sotia lui…pana la urma lucrurile sunt interpretabile

  1. Roxana,din punctul meu de vedere personajul din carte e un alter ego al autorului.Sa nu uitam totusi ca in carte realul se impleteste cu fictiunea!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s