Pentru un MOTIV, SEZON sau o VIAŢᾸ.

„Oamenii intră în viaţa ta pentru un MOTIV, SEZON sau o VIAŢᾸ.

Când o să ştii care este, o să ştii ce să faci pentru acea persoană…

Când cineva intră în viaţa ta pentru un MOTIV, este pentru a îndeplini o nevoie pe care ai exprimat-o.

A intrat pentru a te asista în momentele dificile, să te îndrume şi să-ţi acorde suport,

Să te ajute fizic, emoţional sau spiritual.

Pot părea ca fiind trimişi de Dumnezeu şi sunt.

Sunt acolo pentru motivul pentru care tu ai nevoie să fie.

Apoi, fără vreo greşeala din partea ta sau într-un moment inoportun, această persoană va spune sau face ceva pentru a aduce această relaţie la sfârşit.

Câteodată ei mor. Câteodată doar se îndepărtează.

Căteodată îşi fac de cap şi te forţează pe tine să adopţi o poziţie.

Ceea ce trebuie să realizăm este că nevoia noastră a fost satisfăcută, dorinţa noastră îndeplinită, munca lor terminată.

Rugăciunea ta a fost ascultată şi acum este timpul să mergi mai departe.

578992_4814409960467_982816769_n

Unii oameni intră în viaţa ta pentru un SEZON, fiindcă a venit rândul tău să împărtăşeşti, să creşti sau să înveţi.

Ei iţi aduc o experienţă de pace sau te fac să râzi.

Ei te pot învăţa ceva ce nu ai mai făcut.

Ei îţi pot da de obicei o cantitate incredibilă de bucurie.

Crede, este real. Însa doar pentru un sezon.

316170_10151453782389685_865857052_n

Relaţiile de o VIAŢᾸ te învaţă lecţii pentru o viaţă,

lucruri pe care trebuie să le construieşti pentru a avea o fundaţie solidă emoţională.

Treaba ta este să accepţi lecţia,

să iubeşti acea persoană şi să pui ceea ce ai învăţat în practică în toate celelalte relaţii şi aspecte ale vieţii tale. ” : )

310711_10151439451483924_1384393865_n

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s