Moare câte puţin…

Mi-am adus aminte de una dintre poeziile mele preferate si anume „Muere lentamente”. Pablo Neruda sustinea ca este poezia lui insa pe internet au aparut tot felul de articole cum ca ar apartine Marthei Medeiros. Indiferent cui apartine tot ramane una dintre poeziile mele preferate. Originalul este in limba spaniola insa m-am gandit sa o traduc si sa o impartasesc cu voi. : )

Moare cate putin cine se transforma in sclavul obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi traiectorii

Cine nu-si schimba existenta,

Cine nu risca sa construiasca ceva nou,

Cine nu vorbeste cu oamenii pe care nu-i cunoaste.

Moare cate putin cine-si face din televiziune un guru.

Moare cate putin cine evita pasiunea,

Cine prefera negrul pe alb si punctele pe “i” in locul unui vartej de emotii, acele emotii care invata ochii sa straluceasca, oftatul sa surada si care elibereaza sentimentele inimii.

Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este nefericit in locul sau

Cine nu risca certul pentru incert pentru a-si indeplini un vis

Cine nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte sfaturile “responsabile”

Moare cate putin cine nu calatoreste   

Cine nu citeste

Cine nu asculta muzica

Cine nu cauta harul din el insusi

Moare cate putin cine-si distruge dragostea

Cine nu se lasa ajutat

Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si de mila si detestand ploaia care nu mai inceteaza.

Moare cate putin cine abandoneaza un proiect inainte de a-l fi inceput

Cine nu intreaba de frica sa nu se faca de ras si cine nu raspunde chiar daca cunoaste intrebarea.

Evitam moartea cate putin amintindu-ne intotdeauna ca „a fi viu”cere un efort mult mai mare decat simplul fapt de a respira.

Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o fericire splendida.

Totul depinde de cum o traim…

Daca va fi sa te infierbanti, infierbanta-te la soare

Daca va fi sa inseli, inseala-ti stomacul,

Daca va fi sa plangi, plangi de bucurie,

Daca va fi sa minti, minte in privinta varstei tale,

Daca va fi sa furi, fura o sarutare,

Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica,

Daca va fi sa simti foame, simte foame de iubire,

Daca va fi sa doresti sa fii fericit, doreste-ti in fiecare zi…

Reclame

Îmi place …

Îmi place să scriu…

Cred că scrisul şi muzica îţi permit cel mai bine să exprimi ceea ce gândeşti sau simţi… Îmi place să scriu şi îmi place mult. Câteodată mă ajută foarte mult să mă descarc. Mă ajută să comunic mai bine. Mă ajută să cunosc persoane interesante şi să cunosc părerea lor într-un fel sau altul. Mă ajută să greşesc şi lumea care ştie mai mult să mă corecteze. Mă ajută să exprim idei pe care le am în cap şi scriindu-le îmi dau seama dacă sunt o prostie sau chiar merită. Dacă cred că merită le public. Pot să mă plâng de anumite lucruri, pot să mă pronunţ în legătură cu anumite lucruri.

Îmi place să îmi văd gândurile în formă scrisă. Este interesant să ştiu că ele sunt într-un fel „tangibile” şi că alţi oameni le pot citi şi împărtăşi. Îmi place că scrisul implică o oarecare creativitate.

Cel mai mult îmi place să scriu despre viaţă…despre oameni…despre lucruri frumoase, despre experienţele mele . Puteam să scriu pe blog sub un pseudonim fără ca lumea să ştie cine sunt însă nu îmi e frică de critici sau lucruri asemănătoare pentru că mereu vor exista persoane care  oricum ne vor critica, deoarece nu poţi împăca pe toată lumea.

Simt că am multe de spus, deoarece în profida vârstei mele fragede am avut şi continui să am o viaţă interesantă, imprevizibilă şi asta în sensul bun al cuvântului (cred eu) şi tocmai de aceea simt că trebuie să împărtăşesc unele lucruri pentru ca şi alţii să înveţe din ele.

 Rutina nu prea face parte din viaţa mea, mereu se întâmplă ceva nou, diferit… probabil că eu atrag lucrurile acestea în viaţa mea, dar aşa vreau eu să fie viaţa mea. Sunt recunoscătoare pentru viaţa mea, pentru că am trăit atât de frumos. Când spun frumos nu mă refer la lucruri materiale şi am ţinut să menţionez asta deoarece pentru mulţi oameni fericirea înseamnă mulţi bani, ceea ce mi se pare trist…Nu am avut parte doar de lucruri frumoase şi bune însă sunt sigură că lucrurile rele care mi s-au întâmplat m-au ajutat să îmi dau seama ce contează cu adevărat.

Atâta timp cât am curajul să fac tot ce vreau (cine chiar mă cunoaste ştie)  şi să spun ce gândesc sunt sigură că o să mai am parte de multe aventuri şi întâmplări interesante astfel că o să am ce să scriu şi în continuare pe blog. 🙂