Try to be a rainbow in someone’s cloud. :)

No matter how alone you feel, know that you always have help. You always have rainbows in your clouds to help light your way and give you hope. But remember that sometimes, someone else’s clouds may need you to be a rainbow. Always be prepared to offer support when needed.

Maya Angelou’s wisdom was always so inspiring and lives on in a timeless way. Her words spread motivation and compassion around the globe and find people when they need it the most.

Cloudy days don’t always have to be so daunting. Just look at how beautiful a rainbow is!

When it looks like the sun wasn’t going to shine anymore, God put a rainbow in the clouds.

“Imagine!” Dr. Angelou marveled. “I’ve had so many rainbows in my clouds. I had a lot of clouds, but I had so many rainbows.”

Dr. Angelou said she always carried these “rainbows” with her to her speaking and teaching engagements, whether in a large venue or intimate classroom. “I bring everyone who has ever been kind to me with me,” she said. “Black, white, Asian, Spanish-speaking, Native American, gay, straight, everybody. I said, ‘Come on with me. I’m going on the stage. Come with me. I need you now.’”

Whether her “rainbows” were living or had long since passed, Dr. Angelou said she always felt and drew strength from their support. “I don’t ever feel I have no help,” she said. “I had rainbows in my clouds.”

She also encouraged people to apply the “rainbow in the clouds” philosophy to their own lives.

“The thing to do, it seems to me, is to prepare yourself so you can be a rainbow in somebody else’s cloud. Somebody who may not look like you. May not call God the same name you call God — if they call God at all,” she chuckled. “I may not dance your dances or speak your language. But be a blessing to somebody. That’s what I think.”

Anunțuri

Cand simti ca nu mai poti si vrei sa renunti : )

O scurta poveste pe care sa ti-o reamintesti in acele momente dificile din viata.

Intr-o zi, o tanara si-a vizitat tatal care fusese profesor de psihologie. Cu o privire trista pe fata ei, femeia a spus:

„Tata, sunt atat de obosita… totul merge pe dos la locul de munca si in viata mea personala. Nu mai am puterea de a face fata. Ce ar trebui sa fac?”

Tatal ei a sarutat-o pe frunte, i-a luat mana si i-a spus: „Lasa-ma sa-ti arat!”

El a mers in bucatarie si a pus apa in trei oale pe care le-a pus apoi pe focul aragazului. A adus un ou, un cartof si o mana de cafea. Apoi a pus fiecare ingredient intr-o oala.

Dupa cateva minute el a oprit caldura si si-a intrebat fiica: „Ei bine… ce vezi?”

„Cartoful si oul au fiert… cafeaua s-a dizolvat.” – a spus tanara.

„Desigur…Dar, uite… Cartoful, care era dur si greu a devenit moale si putin usor. Oul era fragil si lichid… insa a devenit greu si dur. La exterior cartoful si oul arata la fel, insa in interior sunt complet diferite… Acelasi lucru se intampla si cu oamenii. Oamenii care par puternici la exterior se pot pierde si pot deveni slabi cand apar probleme in viata lor, iar cei care par sensibili vor deveni mai puternici.”

„Si cum ramane cu cafeaua?” – a intrebat tanara curioasa.

„Ah, cafeaua este cea mai interesanta. Ea a fiert in noul mediu agresiv si a schimbat si mediul, transformand apa intr-o bautura calda gustoasa. Cafeaua este ca acei oameni care nu pot fi modificati de situatia lor, ci s-a folosit de ce avea pentru a face ceva nou. Acesti oameni gasesc o modalitate de a trece mai departe peste orice problema in viata. Acum… alegerea iti apartine: tu ce vrei sa fii?”

Deci cand simti ca nu mai poti, defapt mai poti inca putin! 🙂

13722291_1187112188027318_1980033926_n

aow-stress

 

Efectul umbrei – un documentar care merită să fie văzut!

Am văzut astăzi din întâmplare un interviu cu Debbie Ford în emisiunea lui Oprah unde se vorbea despre efectul umbrei. Am găsit informaţiile ca fiind foarte folositoare, astfel am căutat pe internet documentarul şi am simţit că trebuie să-l împărtăşesc şi cu voi. : ) Merită să alocaţi o oră din viaţa voastră pentru vizionarea lui!

Documentarul “Efectul umbrei”are la bază ideea cărţii “The shadow effect”  şi prezintă numeroase exemple de experiențe reale care vor să dovedească avantajele înțelegerii și integrării „umbrei” personale. Ne poate ajuta nu numai să ne cunoaștem, să ne înțelegem și să ne acceptăm pe noi înșine în modul cel mai profund ci și să îi înțelegem mai bine și să-i acceptăm pe cei dragi nouă dar și în general, pe toți cei din jurul nostru.

Umbra este un termen psihologic introdus de psihiatrul Carl Gustav Jung, ce simbolizează tot ceea ce în noi este inconştient, reprimat, nedezvoltat şi negat, toate aspectele întunecate ale fiinţei noastre. Se referă la acele părţi ale personalităţii noastre care au fost respinse din cauza fricii, a ignoranţei, a ruşinii sau a lipsei de iubire. Explicaţia de bază dată umbrei a fost „umbra este persoana care ai prefera să nu fii”.

Indignarea noastră referitoare la comportamentul celorlalţi este legată, de obicei, de un aspect nerezolvat din noi înşine. Dacă am asculta tot ceea ce ne iese pe gură când vorbim cu alţii, când îi judecăm sau le dăm sfaturi, am lua totul înapoi şi ni le-am spune nouă înşine. Ne proiectăm asupra altora propriile defecte. Spunem altora ceea ce ar trebui să ne spunem nouă înşine. Când îi judecăm pe alţii, ne judecăm pe noi înşine. Ceea ce faceţi şi ceea ce spuneţi nu este accidental. Cheia este să înţelegem că nu există nimic din ceea ce putem vedea sau percepe – şi care noi să nu fim. Dacă nu am avea o anumită calitate, nu am putea-o recunoaşte în altul. Dacă eşti inspirat de curajul altuia, aceasta este o reflectare a curajului care se află în tine. Dacă tu crezi că cineva este egoist, poţi să fii sigur că şi tu eşti în stare să dai dovadă de acelaşi egoism. Deşi aceste trăsături nu sunt exprimate tot timpul, fiecare dintre noi are capacitatea de a manifesta orice trăsătură pe care o vede.

Stim că ceea ce mâncăm ne afectează corpul şi sănătatea însă mai mult decât asta trebuie să fim atenţi la fiecare gând pe care îl avem în fiecare zi. Gândurile şi emoţiile afectează organele corpului într-o măsură foarte mare.

Fiinţa umană este o casă de oaspeţi. În fiecare dimineaţă, un nou oaspete. Fericirea, depresia, josnicia, câte un moment de trezire vine ca un oaspete neaşteptat, primeşte-i deschis şi tratează-i pe toţi chiar dacă sunt o mulţime de tristeţi care îţi devastează casa, totuşi tratează fiecare oaspete cu onoare. Poate îţi curăţeşte casa pregătind-o pentru un nou deliciu. Gândul întunecat, umbra, răutatea, întâmpină-i zâmbind şi invită-i înăuntru, fii recunoscător pentru oricine soseşte pentru că fiecare a fost trimis ca un ghid de dincolo.

Dacă suntem curajoşi vedem că există scopuri de urmărit în fiecare experienţă pe care o trăim.

Lucrurile cu care nu putem trăi nu ne vor lăsa să trăim. În măsura  în care trecem prin propriile umbre putem să ne recâştigăm propria lumină.

Iertarea nu are loc în minte dacă nu se petrece mai întâi în inimă. Diferenţa dintre iertare şi tolerare este că iertând vezi adevărata inimă a celuilalt. Învinovăţînd pe cineva ne limităm propria iubire. Cel mai mare dar al iertării este acela că ne eliberăm şi fiecare dintre noi trebuie să lucreze tot timpul asupra iertării de sine.

Este vorba de cum suntem capabili să percepem tot ceea ce este în viaţă ca pe o ocazie de a creşte.

Nu putem să ne cunoaştem pe noi înşine dacă nu ne cunoaştem şi umbra, altfel ne va fi oglindită permanent de către celelalte persoane. Fiecare dintre noi trebuie să vrea să exploreze şi să scoată la lumină acest aspect al sinelui. Ne place sau nu, suntem oameni şi avem o umbră. Noi credem că măştile pe care le purtăm ne ascund sinele nostru interior, dar, orice refuzăm să recunoaştem în privinţa noastră, se face cunoscut atunci când ne aştepţam mai puţin. „

 

There are real women!

Hollywood a onorat-o pe  actriţa Angelina Jolie cu un Oscar onorific de prestigiu – Premiul umanitar Jean Hersholt . Jolie a fost recunoscută pentru eforturile sale în domeniul drepturilor omului, în special a refugiaților situaţi în zonele de conflict din întreaga lume.

O apreciez mult pe Angelina, deoarece datorită tuturor problemelor pe care le-a avut continuă sa fie un exemplu de femeie adevărată, fiind, actriţă, producătoare, femeie de afaceri şi nu în ultimul rând mamă.

„I came into this business young and worried about my own experiences, my own pain,” she said. „And it was only when I began to travel and look at life beyond my home that I understood my responsibility to others. And I’ve met survivors of war and famine, rape. I’ve learned what life is like for most people in this world. And how fortunate I was to have food to eat and a roof over my head, a safe place to live and the joy of having my family safe and healthy. And I have realized how sheltered I have been. And I was determined, never to be that way again.”

„I will do as my mother asked and I will do the best I can with this life to be of use,” she said. „And to stand here today means I did as she asked and if she were alive she’d be very proud, so thank you.”

How Do You Spend Your Time?

Am citit acest articol pe blogul lui Dragos Roua, originalul il gasiti aici

As I started to write this, I realized I made an error in the title of the article: you can’t really spend time. It’s not like money. It’s not renewable. If you get out of money, you can make some more. Or, if you’re a national bank, you print more. Ultimately, money is just a complex form of agreement between human beings, nothing more.

While time, well, it’s something completely different. It’s not renewable. It’s not like you can make some more, if you run out. When you run out of time, you die.

So, the real question should be: what do you do with your time? Knowing that time is something you consume, like it or not, something that will eventually run out and end your existence on earth.

The reason for this question is that lately I heard the sentence “I don’t have time” a lot. And I didn’t like it. It sounded very… “definitive”. And, to some extent, egotistic. And somehow sad.

Most of the time, I heard this sentence in work related discussions: “I can’t spend time with you, because I don’t have time, I have to work. Or I have to go to the gym. Or I have to update my Facebook status.”

People who “don’t have time” are not really alive. They don’t own their own time. Somebody else owns their time, they’re just allowed to fit in. It’s sad.

Personal Story

I’ve been an entrepreneur for more than 15 years now. And out of these 15 years, 10 years I worked my ass off. Really hard. I wanted to make myself known. To be number one. To prove myself. To show that I’m worthy of people’s esteem and appreciation. And, to a large extent, I succeeded at it.

I made a few millions (and I spent a few millions). A lot of money. I enjoyed luxurious lifestyles and gadgets. I immersed myself in the suburbia culture, with a SUV in front of my villa. Guess what? Now I’m a digital nomad. I work in coffee shops, I don’t drive luxurious cars and I’m happy. Somehow, I’m happier than I was back when I had a villa in the suburbs. I don’t’ say I didn’t like it, back then, I’m just saying that now I’m enjoying more my current lifestyle.

And the fundamental difference is not in money. It’s in the way I spend – or consume – my time.

Simply put, I choose to spend it with people I love. I don’t have to prove anything to anyone anymore. If people enjoy my company, ok. If not, I won’t strive to impress them with my money, with my car, with my house, with my business, with my achievements, with everything that is, ultimately, outside me. These outside things are just accessories. I don’t work hard to have them anymore. I don’t need them anymore.

Incidentally, if you have to prove your image to somebody else, something is very wrong. Your relationship will endure only for as long as the image you built will endure. Not you, as a human being. The vast majority of people don’t start relationships with other people, but with images: I’m in a relationship with a sales manager, or with a CEO. Not with Bob or with Mary or with Elaine. These are people, they can make mistakes. But they can also enrich your time in a way you will never find in any other activity.

Time you spend with people you love is the only thing that matters. Not money. Not position. Not career. It’s not money that will stand by you when you’re alone. It’s a person, a real person. It’s not social position that will keep you warm in a winter night. It’s not career that will make you breakfast in the morning and tell you sweet words. It’s a person. A real person. And the time you spend with that person will make that person alive. Not your thoughts, not your hopes, not your desires. It’s the time you spend in real life, breathing that person in, while watching a movie, taking a walk in the park, talking, making love or just staring at each other.

Time has this incredible power to make things alive. Wherever you put your time, it brings life. If you want to bring life to a career, prepare to share your existence with a career, not with a person.

large (2)

large

tumblr_mi7zq7LXzz1qelu08o1_400_large